Traseul Revoluției din 1989 în Timișoara

15 Noiembrie

Calificarea naționalei de fotbal a R.S. România la Mondialul  din Italia 1990,  a dus la Timișoara la o încercare de protest împotriva regimului Ceaușescu. Lucrătorii operativi din Securitate au dispersat participanții la această manifestare.

16-18 noiembrie

În zilele premergătoare datei de 19 noiembrie 1989, parcul din Complexul Studenţesc era plin de fluturaşi prin care tinerii erau îndemnaţi să vină în 19 noiembrie, la orele 16, în Piaţa Operei din Timişoara, la o manifestaţie împotriva regimului.

23 noiembrie

La întreprindere U.M.T., muncitorii din schimbul I au încercat realizarea unui protest dar Securitatea a reușit calmarea spiritelor.

10 Decembrie

În timpul predicii de la Biserica Reformată de pe strada Timotei Cipariu, pastorul reformat László Tőkés îi anunță pe enoriași de evacuarea sa forțată din vinerea ce urma, în baza unei hotărâri judecătoreşti. În noaptea de 10/11 decembrie au fost împrăştiate pe străzile Timişoarei manifeste cu un conţinut exclusiv anticeauşist.

11 Decembrie

La postul TV Budapesta 1, în cadrul emisiunii politice „Panorama”, sunt difuzat imagini video din Timișoara, avându-l în prim plan pe pastorul reformat László Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din comunitatea religioasă pe care o conducea.

15 Decembrie

Începând cu orele dimineții, în fața Bisericii Reformate se strânge un număr mic de enoriași, solidari cu  pastorul László Tőkés. Alături de aceștia se solidarizează și  un număr mic de cetățeni ai orașului. La orele prânzului, la Timișoara sosește Denis Currie, secretar al ambasadei S.U.A. pentru a discuta cu pastorul reformat. Cu toată opoziția lucrătorilor de Securitate din zonă, cei doi reușesc să poarte o scurtă discuție în cadrul porții clădirii bisericii din Piața Maria. Seara, lucrători ai Securității, în civil, au încercat arestarea unor participanți. Se ajunge la o încăierare între protestatari și angajații Securității, incidentul rămânând fără consecințe majore.

16 Decembrie

Încă de dimineaţă, enoriaşii lui László Tökés revin în fața Bisericii Reformate de pe strada Timotei Cipariu. Curând li se alătură tot mai mulţi locuitori ai Timişoarei pentru a-l proteja de evacuare pe pastorul reformat. Autorităţile locale au purtat un dialog cu pastorul Tökés, spre a soluţiona problema. În cursul amiezii, pastorul reformat  va face apeluri repetate adresate celor adunaţi în faţa casei parohiale de a se împrăştia pentru a nu da ocazia unor incidente.În după-amiaza acelei zile acţiunea timişorenilor de solidarizare cu Tőkés se transformă în revoltă împotriva dictaturii lui Ceauşescu. În jurul orei 16.00, în Piața Sfânta Maria sunt  oprite și blocate câteva  tramvaie. De pe tampoanele acestor vehicule, diverși cetațeni vor ține discursuri anticomuniste. Momentul culminant aparține lui Daniel Zăgănescu care va striga „Jos Ceaușescu! ”. Această lozincă incendiară a marcat trecerea de la o acţiune de solidarizare cu pastorul Tőkés la o revoltă împotriva regimului totalitar. Mulțimea a început să scandeze sloganuri anticomuniste: „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”; se cântă „Deşteaptă-te române”.  O coloană de demonstranți s-a deplasat spre Consiliul Județean Timiș pentru a discuta cu autoritățile. Unii protestatari au o tentativă de pătrundere în clădirea care găzduia comitetul județean al Partidului Comunist Român (P.C.R.), alții încearcă să smulgă însemnele comunismului aflate pe fațada edificiului. Manifestanţii sunt atacați de forţele de ordine ale Ministerului de Interne. Au loc ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine. O mașină de pompieri lansează jeturi de apă dar este avariată de către protestatari. Împrăştierea demonstranţilor este realizată de un pluton din subunitatea antiteroristă (U.S.L.A.) echipat cu salopete, scuturi, bastoane şi căşti, Intervenţia autorităţilor se soldează cu arestarea unora dintre participanții la protest. O parte dintre protestatari se îndreaptă spre Complexul Studențesc, dar cea mai mare parte se întoarce în Piaţa Maria, unde au loc ciocniri violente cu forţele de Securitate şi Miliţie. Respinși de forțele de ordine, demonstranţii din Piața Maria au hotărât să pornească spre Complexul Studenţesc, pentru a solicita participarea studenţilor. Aici se vor întâlni cu coloană care fusese ceva mai devreme în această zonă. Datorită faptului că studenții nu au aderat la protest, coloana s-a îndreptat spre platforma industrială aflată pe  Calea Buziaşului. În fața intreprinderii ,,Banatim” demonstranții sunt atacați de o mașină de pompieri care însă va fi avariată de protestatari. Următoarea zonă a fost Cartierul Soarelui şi Calea Girocului, iar de aici, încă odată spre căminele studenţeşti. După ce s-au unit cele două coloane, la îndemnul lui Sorin Oprea, mecanic la „Electrometal” Timişoara, urcat pe un bloc transformator, demonstranţii au hotărât să pornească spre Catedrală, pentru a solicita sprijinul mitropolitului în vederea unui dialog cu autorităţile. Ajunşi după miezul nopţii în faţa Catedralei, miile de manifestanţi au cântat „Hora Unirii” şi „Deşteaptă-te, române!” şi au scandat, la îndemnul lui Sorin Oprea, pentru prima dată, „Jos comunismul!”. De aici, demonstranţii au hotărât să se deplaseze spre cartierele dens populate – Circumvalaţiunii, Calea Aradului şi Calea Lipovei – pentru a face a-i chema şi pe alţi timişoreni să li se alăture. Până spre dimineaţă, în urma intervenţiei forţelor represive, demonstranţii au fost împrăştiaţi, sute de protestatari sunt bătuţi şi arestaţi. În jurul orei 4:00, pastorul László Tökés este evacuat cu forţa din locuinţă, fiind transportat spre localitatea Mineu.

17 Decembrie

La primele ore ale zilei de duminică sosește la Timişoara grupa operativă din Departamentul Securităţii Statului (D.S.S.). În oraş se înlocuiau geamurile de la vitrinele sparte, iar timişorenii colindau oraşul, comentând, în grupuri, evenimentele petrecute în ziua precedentă. De la București, ministrul apărării, generalul Vasile Milea, ordonă organizarea unei demonstraţii de forţă a unităţilor M.Ap.N. prin centrul oraşului. Defilarea  se dorea a fi o demonstraţie de forţă pentru a descuraja orice acţiune protestatară. La ora 10:30, patru coloane compuse din peste 550 militari pornesc marşul prin oraş, cu fanfară, drapel de luptă şi armament fără muniţie. În centrul oraşului, mii de demonstranţi întâmpină forţele de intimidare cu huiduieli și scandări de lozinci anticeauşiste. Pe la orele prânzului, Ceauşescu l-a sunat de mai multe ori pe Radu Bălan pentru a se informa atât de modul în care a decurs defilarea unităților M.Ap.N., cât şi de comportamentul timişorenilor adunaţi în Piaţa Operei. La scurt timp, mii de timişoreni se îndreaptă spre sediul Judeţenei de Partid. Oficialităţile locale nu acceptă dialogul cu demonstranţii şi ordonă ca mulţimea să fie împrăştiată cu gaze lacrimogene şi jeturi de apă din două autocisterne. O parte dintre demonstranţi atacă sediul, pătrund în interior şi devastează birourile de la parter. Protestatarii au aruncat pe fereastră şi au dat foc scrierilor lui Ceaușescu, documentelor partidului, broşurilor de propagandă şi altor simboluri ale puterii comuniste. Au încercat să incendieze și clădirea, dar au fost opriți de unități militare. După alungarea demonstranţilor din sediu şi din faţa Comitetului Judeţean de Partid, Nicolae Ceauşescu i-a ordonat lui Radu Bălan să mobilizeze întregul activ de partid şi să-l aştepte pe Ion Coman, care va veni cu un grup de 7 generali şi 3 colonei de la M. Ap. N. şi M.A.I., pentru a restabili ordinea. La Bucureşti începe, la ora 16:30, şedinţa Consiliului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. în vederea reprimării de către forţele M.Ap.N. şi M.I. a demonstranţilor de la Timişoara.

În jurul orei 17:00 are loc o teleconferinţă cu toţi primii secretari ai Comitetelor judeţene P.C.R., la care participă şi comandanţii de garnizoane militare. În timpul teleconferinţei, Ceauşescu l-a întrebat pe Ion Coman despre situaţia de la Timişoara, iar acesta a răspuns: „Am ordonat să se tragă foc!”Dar până la această oră era înregistrată prima vicitmă a revoluției, Popescu Irma Rozalia, strivită de un amfibiu blindat în apropierea Podului Decebal. De asemenea  în jurul orelor 16 se aud primele focuri de armă în Timişoara, iar peste o oră se vor înregistra şi primele victime provenite în urma utilizării armamentului. La ora 18:45 generalul Vasile Milea transmite ordinul „Radu cel Frumos” pentru judeţului Timiş, care presupunea „alarmă de luptă parţială”. Prin urmare, toate efectivele militare primesc armament şi muniţie de război. Armata a transformat Timișoara într-un infern: lupte de stradă, focuri de armă, victime. S-au tras focuri de armă în Piața Libertății, Operă, în zona podului Decebal, Calea Lipovei și Calea Girocului. La Catedrală s-a tras asupra demonstranţilor când deja se terminaseră acţiunile de devastare a magazinelor situate în zonă şi chiar incendiile fuseseră stinse, iar demonstranţii începuseră să se retragă.  Un număr impresionant de subunități militare susținută de tehnică militară (tancuri, camioane și TAB-uri) bloca accesul în oraș, fiind apărate din aer de elicoptere. În decursul serii de 17 decembrie sunt uciși mai mult de  60 de oameni,  peste 200 sunt  răniţi, iar  800 sunt arestaţi.După miezul nopții protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei și Ștefan Gușă au inspectat orașul. La posturile de radio din străinătate încep să fie difuzate ştiri despre evenimentele sângeroase din Timişoara. În noaptea de 17 spre 18 decembrie, când Nicolae Ceaușescu se pregătea să își înceapă vizita în Iran, Elena Ceaușescu, împreună cu Tudor Postelnicu și Emil Bobu decid să steargă urmele masacrului de la Timișoara.

18 Decembrie

În dimineața zilei, pe străzi circulă patrule mixte (militari înarmați, secondați de lucrători de Securitate în civil) care păzesc centrul orașului Timișoara. La ora 9:00, la Universitate a început o şedinţă de analiză şi informare cu directorii şi secretarii de partid din întreprinderile şi instituţiile oraşului. Vorbitorii au condamnat „vandalismul” zilelor precedente, punându-l pe seama unor „huligani” şi „derbedei” care au atras de partea lor copii şi femei, pe care i-au îmbătat şi i-au drogat. Era instaurată ,,starea de necesitate”, iar în toate întreprinderile şi instituţiile trebuiau să se organizeze şedinţe prin care să îi determine pe salariaţii să nu iasă în stradă; în paralel se întăresc măsurile de pază şi securitate, atmosfera devenind foarte încărcată. Între timp,cu toate că  graniţele României sunt închise,la ora 9:30 Nicolae Ceauşescu pleacă în Republica Islamică Iran lasând la conducere pe Elena Ceauşescu, Emil Bobu şi Manea Mănescu. În orașul de pe Bega continuă demonstraţiile şi represaliile autorităţilor.  La Spitalul Judeţean Timișoara descind ofiţeri de securitate şi miliţieni având misiunea de a interoga răniţii prin împuşcare pentru a identifica conducătorii revoltei. După ora 15:00 este deschis focul dintr-un blindat împotriva unui grup de tineri care, fluturând un steag din care fusese decupată stema comunistă, scandau lozinci anticomuniste pe treptele Catedralei Ortodoxe. Demonstranţii s-au împrăştiat, dar s-au regrupat în zona centrală a oraşului, huiduind armata şi scandând lozinci. La ora 18:30,  la ordinul generalului Mihai Chiţac simultan, se folosește atât uzul de armă dar și grenade cu gaze lacrimogene împotriva demonstranţilor din faţa Catedralei din Timişoara. În ambele acțiuni represive au rezultat morți, răniți și arestați. În faţa Spitalului Judeţean, împotriva  grupului numeros de cetăţeni care vrea să-şi recupereze morţii se deschide focul rezultând și aici morți și răniți. La ora 18:00, de la Cabinetul 2, din dispoziţia Elenei Ceauşescu,debutează „Operaţiunea Trandafirul” prin care urmele masacrului de la Timișoara să fie șterse. În jurul orei 23, la sediul Inspectoratului Ministerului de Interne a sosit o autoizotermă de la Autobaza COMTIM. De aici, a fost trimisă la Spitalul Judeţean, unde 6 ofiţeri de miliţie au sustras de la morga spitalului 43 de cadavre. Aceste cadavre erau ale celor împușcați mortal la demonstrație, dar și ale unor răniți executați în Spitalul Județean.Timp de cîteva ore cât a durat încărcarea „coletelor”  în izotermă, luminile au fost stinse în unitatea medicală, iar bolnavilor li s-a interzis să iasă din saloane. În jurul orelor 5:00 autoizoterma a plecat spre București însoțită de mașinile de tip ,,Dacia” ale Securității. De la spital sunt ridicate și în final distruse documentele care conţineau cauza decesului (registrele de consultații, de internări, procesele-verbale de constatare a decesului și fișele medicale). Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul „Cenușa” din București, operațiunea de ardere începând în seara de 19 și s-a încheiat pe 20 decembrie. Explicația era că se ard colete suspecte venite din străinătate. Dispariția cadavrelor urma să fie explicată familiilor victimelor prin faptul că persoanele respective au părăsit fraudulos țara, fugind peste graniţă în statele vecine.   Cenușa rezultată a fost colectată în patru pubele de gunoi și ulterior deversată într-o gură de canal aflată pe raza localității Popești-Leordeni, Ilfov. 

19 Decembrie

În dimineaţa zilei, la intreprinderea ,,ELBA,, Timișoara, muncitorii refuză să lucreze atâta timp cât blindatele şi militarii se mai află în stradă. La solicitarea muncitorilor, Radu Bălan împreună cu primarul Petru Moţ, s-au deplasat  în întreprindere, pentru a intra în dialog cu ei. Muncitorii aflaţi în curtea întreprinderii încetaseră lucrul şi cereau scoaterea Armatei din întreprinderi şi din oraş. Tot aici are loc o altercaţie între generalul Ştefan Guşă și muncitori. Armata deschide focul împotriva salariaților, rezultând rănirea gravă a unei femei. La presiunea muncitorilor, generalul Guşă se adresează mulţimii şi le promite că Armata nu va mai trage în ei. dar. Ulterior, demnitarii comuniști după ce au eșuat în a-i determina pe angajați  să-și continue munca, vor părăsi zona intreprinderii ,,ELBA”, însoțiți de forțele armate.

20 Decembrie

Muncitorii din Timişoara intră în grevă generală iar întreprinderile din oraş îşi încetează activitatea. Un angajat de la Uzinele Mecanice din Timişoara (U.M.T.) porneşte sirena aeriană. A fost semnalul pentru mii de timişoreni să iasă din nou în stradă. Coloane masive de muncitori se îndreaptă spre centrul orașului (Piaţa Operei). Salariații de pe platforma industrială din Calea Buziaşului, (,,Optica”,A.E.M., „Electrotimiş, ,,Azur”) se îndreaptă spre centru din zona de sud a orașului. Din zona de nord afluiesc muncitorii de la ,,ELBA”, „Solventul”,  „Electromotor” , ,,6 Martie”. Muncitorii de la U.M.T. (cea mai puternică întreprindere timişoreană), se vor îndrepta spre Judeţeana de Partid. În jurul orei 11:00, generalul Ştefan Guşă ordonă retragerea tuturor efectivelor şi tehnicii militare aflate în oraş în cazărmi (măsură aprobată şi de ministrul Vasile Milea) şi interzicerea folosirii armamentului din dotare. Unii militari (soldaţi şi cei cu  grade inferioare) fraternizează cu revoluţionarii. La orele prânzului aproape toată Timişoara era pe străzile oraşului, mergând  în Piaţa Operei sau în faţa Judeţenei de Partid. Zeci de mii  de protestatari au ocupat Piața Operei și scandează lozinci antiguvernamentale.  În jurul orei 13, din iniţiativa profesorului universitar Lorin Fortuna, un grup de revoluţionari urcă la balconul Operei, unde iau hotărârea de a constitui un comitet de coordonare şi conducere. La aceștia se vor adăuga și reprezentanți ai întreprinderilor. În foaierul Teatrului Național din Timișoara, Comitetul constituit a formulat un program de revendicări minimale (în care se regăseau cererile celor aflați în Piața Operei), pe baza căruia să poarte tratative cu reprezentanţii puterii comuniste, şi a ales un birou permanent format din Lorin Fortuna (preşedinte), Claudiu Iordache (vicepreşedinte), Maria Trăistaru (secretară), Ioan Chiş şi Nicolae Bădilescu, ca și membri. În după-masa zilei Lorin Fortuna anunţa în faţa zecilor de mii de demonstranţi constituirea primei formaţiuni politice libere, Frontul Democratic Român (F.D.R) și că Timişoara devenea primul oraş liber din România. Se mai făcea apel către toate oraşele ţării de a urma exemplul Timişoarei.

La ora 14,30, desemnați de Elena Ceaușescu, sosesc la Timişoara, cu un avion special, Constantin Dăscălescu, primul-ministru, însoţit de Emil Bobu şi de trei miniştri. Aceștia  erau aşteptaţi la Judeţeana de partid de reprezentanţii puterii locale și de Ion Coman. Sediul Comitetului judeţean al P.C.R .este înconjurat de mii de timișoreni care scandau lozinci împotriva regimului dictatorial. În încercarea de a rezolva criza, liderii comunişti se întâlnesc cu o delegaţie a manifestanţilor. Mulţimea din Timişoara desemnează 13 revoluţionari care să prezinte revendicările sale autorităţilor comuniste. Aceştia se vor constitui într-un Comitet cetăţenesc, ce va reprezenta al doilea nucleu de conducere a revoltei timişorenilor. Între revoluţionari și primul-ministru au loc schimburi dure de replici din care se structurează un set de revendicări: demisia lui Nicolae Ceauşescu și a guvernului, eliberarea arestaţilor, restituirea morţilor familiilor pentru a fi îngropaţi creştineşte, alegeri libere, reformarea învăţământului şi libertatea absolută a presei, Radioului şi Televiziunii, anchetarea şi condamnarea tuturor celor răspunzători pentru represiunea armată din zilele de 17, 18 şi 19 decembrie. Revendicările, transcrise de Ioan Savu, vor fi prezentate mulţimii de către Petre Petrişor şi vor fi comunicate Consulatului iugoslav, pentru a fi difuzate în exterior

În jurul orei 15:00,  Nicolae Ceauşescu se întoarce din Iran şi descoperă în țară o situație deteriorată. În scurt timp, organizează o  teleconferinţă cu prim-secretarii în care expune implicarea SUA, URSS şi Ungariei în evenimentele petrecute în ultimele zile.

La Timișoara, în jurul orei 18, o delegaţie a F.D.R., vine în sediul Judeţenei de Partid, pentru a participa la tratativele cu reprezentanţii guvernului. Revendicările lor erau aproape similare cu cele ale Comitetului cetăţenesc , cea mai importantă fiind demiterea lui Nicolae Ceauşescu.

Negocierile cu reprezentanţii guvernului au eşuat, deoarece aceștia au refuzat să îndeplinească revendicările timișorenilor și situația a rămas în mare parte neschimbată. Pe toată durata aşa-ziselor negocieri, mulţimea a scandat lozinci anticeauşiste. Sub presiunea demonstranților, o parte a revendicărilor sunt acceptate (au fost eliberaţi majoritatea deţinuţilor arestaţi în zilele precedente), la celelalte se promite că va răspunde Ceauşescu personal.

La ora 19:00, Nicolae Ceauşescu a ținut o cuvântare televizată, transmisă dintr-un studio TV situat în interiorul clădirii Comitetului Central, în care condamnă manifestaţiile de la Timişoara i-a etichetat pe cei care protestau în oraș ca dușmani ai Revoluției Socialiste şi ordonă măsuri drastice de represiune. Dictatorul  aprobă decretul privind instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul judeţului Timiş, care intră în vigoare de la ora 23:00.  Ordină gărzilor patriotice din unele judeţe din Oltenia să intervină în forţă la Timişoara. Victor Stănculescu este numit de Ion Coman comandant militar al Garnizoanei Timişoara. Emisarii lui Elena Ceauşescu, se reîntorc în grabă la Bucureşti iar delegaţia F.D.R. pleacă spre Operă, însoţită cea mai mare parte a protestatarilor. Comitetul Frontului Democratic Român, în componenţa căruia intraseră şi reprezentanţi din Comitetul cetăţenesc, avea în acest moment, un proiect politic bazat pe  listele de revendicări. Astfel, în noaptea de 20/21 decembrie se constituie o comisie de redactare a unui program oficial de acţiune a F.D.R., program finalizat în jurul orei 3. Nicolae Ceauşescu nu se împăcat cu ideea de a pierde controlul în Timișoara. În paralel cu mitingul organizat la Bucureşti, va ordona o ultimă încercare de recuperare a oraşului răzvrătit din mâna demonstranţilor. Generalii aflaţi la Timişoara au întocmit un plan complex, intitulat „Tunetul şi Fulgerul”, ce prevedea atacarea demonstranţilor din Piaţa Operei, cu unităţi de blindate susținute de elicoptere. Demonstranţii aflaţi în Piaţa Operei urmau să fie dispersaţi şi arestaţi, iar în locul lor, în piaţă urmau să intre două coloane de muncitori aduşi de către activiştii de partid de pe platforma industrială din Calea Buziaşului, urmaţi de militari M.Ap.N. şi 22000 de gărzi patriotice din Oltenia.  În noaptea de 20 spre 21 decembrie, trenuri speciale încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia (Craiova, Calafat, Băileşti şi Caracal) sunt trimise spre Timişoara.

21 Decembrie

În dimineaţa zilei, la ora 9, Lorin Fortuna a citit pentru prima dată Proclamaţia, în faţa a peste 100000 de timişoreni aflaţi în grevă generală. În paralel, Radu Bălan a chemat mai mulţi activişti de partid, comunicându-le că din dispoziţia lui Coman urmau să organizeze o contrademonstraţie muncitorească în Piaţa Operei. Intenţia nu s-a putut finaliza, muncitorii protestând în Piaţa Operei, împotriva regimului comunist. Înainte de ora 12:00, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timișoara. Aflând din timp de sosirea trenurilor speciale, cu ajutorul angajaţilor centralei telefonice C.F.R., conducerea F.D.R. a putut să intervină. Muncitorii din Oltenia au fost primiţi în Gara de Nord de către reprezentanţi ai grupurilor de manifestanţi, unde li s-a explicat situaţia şi au fost duşi în centrul Timişoarei. Aici vor fraterniza cu timişorenii, punând capăt ultimei tentative a dictatorului de a prelua controlul asupra oraşului răzvrătit. Li s-a dat hrană şi au fost cazaţi în căminele studenţeşti, în final s-au întors acasă pentru a răspândi vestea victoriei Revoluţiei din Timişoara.

22 Decembrie

Dimineaţa, peste 150000 de timişoreni se aflau în Piaţa Operei, scandând lozinci împotriva regimului ceauşist. Printre cei care urcă la balcon, printre care s-a numărat şi maiorul Viorel Oancea, primul ofiţer al armatei române care a trecut de partea revoluţiei. Din dispoziţia lui Coman, primarul Pentru Moţ i-a contactat pe liderii F.D.R., solicitându-le să cedeze staţia de amplificare, întrucât mai mulţi cetăţeni s-ar fi declarat nemulţumiţi de tulburarea liniştii. Aceştia au refuzat, și la scurt timp s-a răspândit vestea că dictatorul a fugit. S-a produs un entuziasm greu de descris, sute de mii de oameni sărbătoresc în centrul oraşului căderea lui Ceaușescu.  

În 22 decembrie F.D.R. a tipărit manifestul ,,A căzut tirania!” în care se anunţau principalele sale revendicări. F.D.R. a multiplicat şi documentul ,,Rezoluţia finală a adunării populare din Timişoara” (citit şi din balconul Operei), care se voia o esenţă a revendicărilor Revoluţiei timişorene. În după amiaza zilei, a fost prezentată „falsa groapă comună a revoluţiei de la Timişoara”. Cadavrele dezgropate în cimitirul săracilor în 22 decembrie 1989 au  fost prezentate drept victime ale revoluţiei, deşi era vorba de persoane decedate înainte de revoluţie.

Începand cu 22 Decembrie ,,Revolutia in direct” a influentat semnificativ derularea evenimentelor de la Timişoara. În seara zilei de 22 decembrie 1989 s-a deschis focul în Piaţa Operei din capitala Banatului. A fost primul loc în care a început să se tragă din nou. 

23-25 decembrie

Acțiunile  desfășurate în această perioadă dar și ulterior, de mai mică intensitate, au dus la înregistrarea pe raza municipiului Timișoara a unui număr de 20 de morți și 73 de răniți.

26 decembrie

Frontul Democratic Român din Timişoara a acceptat să se subordoneze Consiliului Frontului Salvării Naţionale. S-a format, prin urmare, Consiliul Judeţean Timiş al F.S.N. care a condus judeţul Timiș imediat după revoluție. C.F.S.N. Timiş nou format era dominat de membrii F.D.R., dar se aflau în componenţa acestuia şi persoane fără rol deosebit în revoluţie (de pildă, Florentin Cârpanu, director al combinatului Comtim).

27 Decembrie

Se constituie Comitetul Municipal Timişoara al F.S.N., care avea să fie practic consiliul local al oraşului pînă la organizarea unor alegeri, în ianuarie 1990.  În decursul zilei, au fost ridicate din morga spitalului judeţean, de către serviciul de Pompe Funebre al municipiului Timişoara, 10 persoane decedate, care au fost depuse la capela Cimitirului Eroilor, iar în data de 28 decembrie 1989, au fost înhumate de lucrători ai aceluiaşi serviciu într-o groapa comună descoperită în ianuarie 1990.